De la mama catre fiica

Bună ziua, draga mea fiică.
Dacă ai primit această scrisoare, înseamnă că, ea a ajuns la tine, dacă nu ai primit-o, dă-mi de știre și eu voi mai scrie una. Eu scriu încet, deoarece știu că tu, citești nu prea repede.
Timpul la noi e frumos, săptămâna trecută a plouat doar de două ori, la începutul săptămânii 3 zile și la sfârșitul săptămânii încă 4. Apropo, în legătură cu paltonul ce ai zis să ți-l trimit. Unchiul Vasile a spus că, deoarece nasturii din metal sunt prea grei, o să trebuiască să plătesc mai mult la poștă, așa că, eu am rupt nasturii și i-am pus în buzunarul drept, ai să-i coși tu la loc.
Tatăl tău, a găsit un nou loc de muncă, acum sub el se află 500 de oameni, el e șef cosaș la cimitir. Sora ta s-a măritat și acum așteaptă un copil, dar deoarece nu știm dacă va fi fată sau băiat, încă nu știu dacă vei deveni mătușă sau unchi. Mi-a spus că, dacă va fi fată o va numi ca pe mine, deși îmi pare straniu să-și numească copilul ”Mama”.
Fratele tău, a avut nu demult o perepeție, a închis mașina și a uitat cheile înăuntru. A fost nevoit să meargă 10 km până acasă să ia cheile de rezervă și să ne elibereze pe toți din mașină. Dacă ai să o întâlnești pe verișoara ta Lilia, transmite-i salutări, dacă nu ai s-o întâlnești, atunci nu-i spune nimic.
Mama ta.
P.S. Am vrut să pun și niște bani, dar am încleiat deja plicul.