Politicienii nu mai dau banii pe analize :)

   Vești excelente pentru politicieni: de acum încolo nu mai trebuie niciodată să-și facă analizele medicale anuale. Asta după ce un studiu recent a scos la iveală că e mult mai eficient să fie arestați de DNA:  odată plasați în arest, politicienii își descoperă absolut toate bolile de care suferă, boli pe care la un control clasic nu le-ar fi identificat niciodată.

   Din grijă pentru clasa noastră politică, românii bine intenționați somează DNA să aresteze absolut toți politicienii. ”Uitați-vă la Oprescu, de exemplu. De când e în arest și-a descoperit o groază de boli de care habar n-avea până acum. Noroc că l-a arestat DNA-ul, că altfel nu afla de toate aceste boli și murea cu zile”, spune Decebal Popescu, inițiatorul proiectului.



   Tocmai de aceea, Decebal Popescu insistă că e absolut imperioasă ţinerea tuturor politicienilor în arest, astfel încât sănătatea sau chiar viaţa să nu le fie puse în pericol. ”Studiile recente au arătat că o viaţă întreagă de luat şpagă în slujba statului român generează boli din cele mai cumplite printre politicieni, pe care doar în arest și le pot descoperi”, a avertizat inițiatorul arestului generalizat pentru politicieni