Compunere despre femeie

    Femeia   este   o   fiinţă  pe  care  Dumnezeu   a   lăsat-o   pe   pământ   după  chipul   şi   asemănarea   lui,   deşi   toţi   o   preferă   după   chipul   şi   asemănarea  lui  Pamela  Anderson.  De  fapt,  şi   femeia   este   tot   un   fel   de  Dumnezeu,   căci   pe   pământ   e   atotputernică.   Nimic   nu   se   face   fără  ea:   nici   politică   (vezi   madam   Thatcher),   nici   vâlvă   (vezi   Mrs   Hillary  Clinton),  nici  miliarde  (vezi  madam  Rotschild),  nici  copii  (vezi mama). Femeile  sunt  de  două  feluri:  tinere  şi  foarte  tinere.   Cele  mai  în  vârstă   intră   în   categoria   „femei   bine”.   „Femeile   bine”  sunt  acelea  care  au   împlinit   50   ani   şi   de   fapt   merg   pe   39.   Oricum,   la  femei   nu   are   importanţă   vârsta,   ci   cosmeticele,   fiindcă   fiecare  produs   cosmetic   acoperă   2-5   ani.   Aşa   că,  dacă   o   femeie   foloseşte  20  de  cosmetice,  poţi   să   spui   despre   ea   că   nici   nu   s-a   născut   încă,  deşi  primeşte  deja  pensie. Femeia  este  subiectul  celor  mai  multe  cântece  de  dragoste,  de aceea  dragostea  este  întotdeauna  un  cântec.   Tata   spunea   că   fără  femei   nu   se   poate   trăi,   iar   cu   femei   este   imposibil   de   trăit.   Cea   mai  mare  calitate  a  femeii  este  zestrea.  Cel  mai  mare  defect  al  femeii este   maică-sa.  Dar,  aşa   cum   inventatorii   au   inventat   avionul   fără  pilot,   revolverul   fără   zgomot,   tot   aşa   se   încearcă   o   altă   invenţie:  zestrea   fără   nevastă   şi   soţ   fără   soacră.   Cred   că   cel   care   va   pune   la  punct   aceste   două   mari   invenţii   va   primi   Premiul   Nobel   pentru  Pace. Femeile   se   pot   împărţi,   după   cum   spune   unchiul   Costel,  în  alte trei  categorii:  femeile   care   au   suflet   şi   sunt   stimate,   cele   care   au  caracter  şi   sunt  admirate  şi   cele  care  au   “nu-ştiu-ce”  şi   sunt  căutate.  Eu  nu   ştiu   de   ce   sunt   căutate,   că   doar   nimeni   nu   se   joacă   cu   ele   dea  v-aţi   ascunselea,   ci   de-a  v-aţi   găsitelea.   Unchiul   Costel   îi   şoptea   lui  tata   despre   una:   „Ce   mi-am   căutat   mi-am   găsit,   iar   acum   mi-e   frică  să  nu-mi   găsească  ceva   şi   medicul”. 
     Femeia  este   de   genul   feminin,   deşi   unele   poartă   pantaloni,   după  cum   unii   bărbaţi   sunt   de   genul   masculin   şi   poartă   şorţ   de   bucătărie.  Femeia,  spune  legenda,  s-a   născut   dintr-o   coastă.   De   aceea,  se pricepe  atât   de   bine   să   mişte   şoldurile.   Prima   femeie   care   a  păcătuit  a fost Eva. A doua femeie au fost toate celelalte. Cică   Eva   a   păcătuit   când   a   muşcat   din   măr.   E   posibil   să   fie  adevărat,   fiindcă,  într-o   seară,   când   mama   era   plecată   de   acasă,   lam   auzit   pe   tata,   care   era   cu   o   vecină   în   salon,   strigându-i:   „Ho,  nebuno,  nu   mă   muşca!”.   Probabil   că,  pe  întuneric,  l-a  confundat  pe tata   cu   un   măr.   Într-adevăr,   când   a   ieşit   el   din   cameră,   avea   urme  de  muşcătură   pe   gât,   exact   acolo   unde   este   mărul   lui   Adam.   Pe  urmă,   ca   în   Biblie,   tata   i-a   şoptit   vecinei:   „Acum   pleacă   repede,   că dacă  vine  acasă  şarpele,  s-a  zis  cu  noi!”.   Eu  l-am   întrebat:   „Despre   ce   şarpe   vorbeşti,   că   acasă   nu   trebuie  să  vină  decât  mama!”. Enervat,  tata  mi-a   plesnit   două   palme,   de   m-am   văzut   cu   toţi  sfinţii,   aşa   cum   scrie   la   Biblie.   Când  s-a  înapoiat  mama,  i-am  cerut să-mi   explice   legenda.   În   loc   să-mi  explice  mie,  i-a  explicat  lui  tata, după  care  l-a  gonit  din  Rai  şi  abia  după  două  luni  s-a întors. Atât  ştiu  despre  femei.  Pentru  restul, am  să  mă  uit  pe  gaura  cheii.